25 mar. 2016

VICTOR PONTA Vs. KLAUS IOHANNIS SAU DESPRE EȘECUL GENERAȚIEI MELE

Părerea mea despre actualul președinte Klaus Iohannis este destul de clară și coincide exact cu cea din campania electorală din anul 2014. Despre lucrul bine făcut am tot spus; de fapt, este vizibil lucrul bine făcut în România. Acum Iohannis deține cea mai înaltă funcție din Statul Român și cum era și este previzibil, situația îl depășește. Dar nu despre asta vreau să vorbesc astazi.


      Victor Ponta a avut un contracandidat puternic în campania din 2014 - el însuși. A luptat atât de mult să-și dărâme imaginea și să transmită un eronat mesajul politic, încât a reușit cu succes ca într-o perioadă amețior de scurtă să piardă unele procente valoroase și după închiderea urnelor a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe Klaus Iohannis. Acesta din urmă cu siguranță a rămas mut de surprindere pentru că reușita în alegeri nu i se datorează absolut deloc. 
      
     
    Am avut 2 candidați la funcția de președinte, iar Victor Ponta i-a făcut actualului președinte un cadou neașteptat. Două săptămâni între primul și al dilea tur de scrutin l-au dus pe Victor Ponta de la extaz la agonie, deși părea că totul este aranjat: el Președinte al României și Liviu Dragnea președinte PSD.
     Ce i-a lipsit lui Ponta în campanie? De fapt, ce îi lipsea lui Ponta în ultimii ani?
     Nu știu ce analiză au făcut la PSD și nici nu mă interesează pentru că ceea ce alegătorul percepe este ceea ce contează. Premierul de atunci s-a izolat într-un turn inexplicabil de închis.
     
    Cei care îl cunosc pe Victor Ponta, care cu o deosebită iluzie, deschidere și speranță devenea la Amara în 2001 Președinte TSD cu siguranță se întreabă același lucru ca și mine: pe unde s-a pierdut tânărul doritor de schimbare? Unde regăsim speranța unei întregi generații românești care nu și-a dorit decât ca statul român să iasă din starea asta de letargie și inactivitate?
     
    Victor Ponta în 2014 probabil nu vorbea nici măcar cu a lui soție. Nu vorbea cu nimeni. Era Premierul României și asta probabil l-a făcut să își imagineze că ceilalți sunt oameni care necondiționat și fără absolut nicio împotrivire trebuie să-l slăvească. Să mă explic: Victor Ponta era un om deosebit de ocupat; mereu. Era imposibil să vorbească cineva cu el. Nu știu dacă era o strategie a celor care îl înconjurau, dar asta nu este o scuză. Cei din PSD puteau cel mult să se pozeze într-o viteză fantastică cu premierul, după reuniunile unde participa. Ponta uitase că PSD este compus din oameni: simpatizanți și militanți. Și că o bună parte din români sunt indecișiși, văd, aud și simt. Iar indiferența și caracterul de zeu conduc la plata unor facturi imense în politică.
   
     Nu știu dacă vreodata ați participat la o reuniune unde trebuia să fie prezent premierul. Dacă da, știți despre ce vorbesc. Dacă nu, vă explic; să ne imaginam o reuniune politică a PSD oriunde. Putea fi în București, Torino sau Madrid. Nu vorbesc despe punctualitate pentru că îmi imaginez că este foarte greu să calibrezi o agendă de premier. Dar după o așteptare destul de importantă a celor prezenți, apare premierul care merge direct la prezidiu, vorbește despre lucruri pe care nici el nu le crede, face câteva poze și iese în grabă pentru că are altă reuniune. Nici măcar nu părea că este de la PSD ci un independent care nu dorește să fie relaționat cu politicul. Așa i s-a și întâmplat: acum nu prea mai are treabă cu politicul.

    Asta a fost relația lui Victor Ponta cu membrii PSD: rece, distantă și, pe alocuri, indiferentă. Considera că cineva trebuie să-l slăvească pentru simplul fapt că există și este președintele PSD. Nu a înțeles că acum este un schimb de generații, iar rudele nu trebuie să facă parte din ecuația politicului. Nu a înțeles că era singura speranță a momentului. Nu a auzit probabil nicio părere sinceră de la cei apropiați. Însă majoritatea erau de acord cu un singur lucru: politica se face pentru și cu oameni.

    Mă simt tradat inclusiv azi, la peste un an de la alegeri. Trădat de o persoană din generația mea care nu înțelege nimic și se agață de metehne vechi, învățate pe parcurs pentru că înainte nu le avea. Că nimeni nu este zeul nimanui, iar clipele de glorie se duc așa cum au venit. Că istoria te poate menționa într-o frază sau în mai mult de 3 pagini.

    Se vorbea despre alegeri și că nu știu a cui vină a fost pierderea alegerilor de către PSD. Social-democrații au pierdut singuri, nu că i-ar fi înfrânt opoziția sau Klaus Iohannis. Și nu e suficient ca să guvernezi prin 3 ordonanțe de guvern, iar românii să te iubescă la nesfârșit. 

    Toți am așteptat prima piatră de temelie a noului stat de drept românesc modern și democrat. Am sfârșit în același noroi cu aceleași figuri sinistre care se schimbă din mandat în mandat. Cu aceleași gropi pline de apă de ploaie în fața casei, deși în evidențele primăriei străzile și trotuarele figureaza asfaltate de 3 ori. Cu aceleași salarii mizere și prețuri ca la Paris. Cu același sistem politic si administrativ ineficient. Cu aceeași justiție ineficientă și fără garanții.

     Am ratat ocazia generației mele. Am ratat-o din motive de care mi-e rușine să le mai amintesc. Am ratat posibilitatea de a spune copiior mei că viața in România s-a schimbat cu generația mea plină de curaj, viziune și dorință de modernitate. Așa că acum trebuie să suport un mandat inutil de președinte facebook susținut de finanțele celor care au nenorocit un neam, l-au mazilit și l-au trimis în hăul țărilor fără rost.
 
    Fac parte din generația care a fost sortită eșecului. Eșec pe care mi-l asum și cu mare durere trebuie să-l recunosc copiilor mei care deja înțeleg că în România a fi competent este egalul lui zero. Că studiile fără pile sunt în van și că viitorul lor este mai bun în țara altora. Pentru că ne conduc mereu români care nu iubesc România și visul unui politician român nu trece de nivelul de  a-și construi o casă la care ajungi pe drumuri neasfaltate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu